Azi am făcut un experiment oarecum excentric: am vrut să văd dacă pot cumpăra un covrig de 1 leu cu 100 de monede de 1 ban. Sigur, unii vor spune că n-am toate ţiglele la mansardă, alţii vor spune că n-am ce face cu timpul meu iar mulţi se vor întreba dacă mai există aşa ceva – adică moneda de 1 ban. Ei bine da, ea există, dar este la fel de utilă precum un iPhone descărcat. Practic, în patria noastră, nimeni nu ţi-o mai primeşte, nici măcar fata de la covrigi.
Dar, să revenim la experimentul meu. Înarmat cu cele 100 de monede de 1 ban (nu mă întrebaţi de unde le-am procurat că nu vă spun), am încercat, la vreo 5 covrigării, în zadar, să cumpăr… un covrig. Reacţia vânzătoarelor a fost unanimă şi foarte hotărâtă: “Nu primim monede de 1 ban, încercaţi la Lidl”. Inutil să vă spun că la întrebarea “Nu mai e valabilă moneda asta în România?” fetele s-au blocat, mai puţin una care mi-a răspuns, plină de importanţă: “Ba da, dar nu avem voie s-o primim!”. Degeaba le-am ameninţat eu că n-o să mai cumpăr veci pururi covrigi de la prăvălia lor… toate au rămas neclintite, refuzând cu o îndărătnicie lejer isterică mârşavele monede de 1 ban.
Unii vor spune: “Şi ce-i cu asta? A descoperit şi ăsta apă caldă!”… Mda, la prima vedere nu e tocmai o epifanie. Însă, stând strâmb şi judecând drept, am ajuns la câteva concluzii pe care vi le-aş împărtăşi, dacă tot aţi pierdut vremea citind povestea asta… În primul rând, micii comercianţi stradali (fiindcă despre ei e vorba) nu vor să primescă această monedă fiindcă niciunul nu intenţionează s-o folosească la singurul lucru la care ea e bună: la dat restul. Mai apoi, când e vorba de respectul pentru client, aceiaşi comercianţi dau dovadă de o mare durere în cot. Şi ce dacă un client îţi spune că nu va mai cumpăra de la tine? Tu o ţii una şi bună… Şi pentru ce? Pentru 1 leu, pe care nici măcar nu trebuie să-l dai ci să-l primeşti. Halal miză!
Eu unul, dacă aş fi inspector la Protecţia Consumatorilor, chiar aş fi curios să aflu motivul pentru care, în multe magazine, vânzătorul îţi explică cu seninătate că el pur şi simplu refuză să primească o subdiviziune a monedei naţionale.
Concluzia e tristă: se pare că, în România, doar nemţii de la Lidl mai primesc monede de 1 ban. Iată de ce n-a reuşit Germania să ne cucerească, nici după două războaie mondiale. Evident, fiindcă suntem mai şmecheri.
Foto: Sebastian Mary via PhotoPin cc
Excelent articol Razvan!
Mă întreb cum ar fi arătat acest articol dintr-un unghi diferit. In general într-o situație care nu merge in direcția în care vrem noi, avem doua opțiuni: putem alege sa ne plângem sau putem alege sa găsim o soluție. După aproape douăzeci de ani în America încă mă mai lupt cu impulsul primar de a mă plânge, foarte popular în cultura noastră din România. Zilnic însă, sunt reamintit de concetățenii americani (nu neapărat de cei veniți pe Mayflower, ci chiar si mai noi) să privesc lucrurile cu o atitudine “can do”. Revenind la articol, cum ar fi fost un articol cu titlul “Cum să schimbi 100 de monede de un ban la Lidl” sau “Nu arunca 100 de monede de un ban, schimbă-le la Lidl!”, sau “În câte locuri în Romania poți schimba 100 de monede de un ban!” și in spirit total capitalist “Ultima mea afacere, mașini de schimbat monede!”.
Pe mine, acest unghi de vedere mă scoate din situația nesuferită de neputință. Mă intreb dacă acest fatalism romanesc se poate schimba, dar revin imediat cu speranța americana, sigur ca da!
@Andi,
Si eu sunt pe frecventa “can do”, chiar daca asta ma expune, adeseori, la atitudini condescendente din partea celor din jur. Dar nu despre defetism versus atitudini pro-active este vorba in povestea asta. Morala ei este cu totul alta: oricat de capitalist ai vrea sa fii in Romania, vei trai tot in Balcani – un spatiu unde lucrurile vor fi vesnic aproximative. La urma urmei, nici nu stiu daca asta e cu adevarat o problema. Cei care s-au adaptat acestui univers cu reguli relative pot sa-i gaseasca chiar si un anume farmec…
La benzinarie le lua dupa ce ai bagat benzina in masina. Daca mai vrei mai am si eu pe acasa dar la tin pentru platit amenzi nejustificate
Buna ziua,
stati sa va explic eu de ce nu se primesc aceste monede de un ban si de 5 bani
am tot primit la un amarat de magazin de cartier unde clientii sunt aceeasi in fiecare zi, de primit am primit si am tot primit incat in prezent am o suma de 1.500 lei blocata in aceste doua diviziuni monetare , daca le dai rest oamenii nu le primesc le refuza
Am incercat sa depun la banca aceasta suma de 1.500 lei in monezi in contul meu sau al societatii nu mi-au primit bani la BANCA, sa ma duc la BNR cu ei sau la alta banca care are masina de numarat monezi DAR tot ce trece peste 100 de bucatii se comisioneaza 2% din suma depusa , la orice banca am incercat acelasi raspuns si eu DE CE AS MAI PRIMI MONEZI DACA NICI BANCA NU VREA SA-i PRIMEASCA.