Duminică dimineaţa am plecat “en flâneur” prin Iaşi. Cum coboram din cartierul Sărărie, pe lângă Casa Bolta Rece spre centru, am fost atras de mulţimea de studenţi din faţa Aulei Universităţii de Medicina. Curios, am intrat împreună cu ei în amfiteatrul deschis. Înăuntru tocmai începuse o dezbatere având ca temă “imaginea medicului în presă”. Interesant… mi-am zis, mai ales că în sală se adunaseră cam două sute de studenţi iar in “panel” era Vasile Astărăstoae, noul rector al UMF, flancat de Daniel Condurache şi de Alexandru Lăzescu, profesori la Departamentul de Jurnalistică al Universităţii Cuza. Cei trei încercau să disece un “organ de presă” expunându-i mecanismele şi imperfecţiunile, provocându-i astfel pe studenţi la dialog.
După ceva ezitări, din sală au început să vină întrebările. “De ce nu se documentează jurnaliştii inainte de a scrie?”. “De ce presa scrie doar despre eşecurile medicilor nu şi despre realizările lor?”. “De ce nu-i educă presa pe cititori?”. Cum aceste întrebări erau puse de studenţi medicinişti totul mi s-a părut firesc. Zic firesc fiindcă studenţii de la medicină nu au în programă, cum ar fi probabil normal, cursuri de comunicare. În primul rând cu pacienţii şi mai apoi, firesc, cu presa. Nu e de mirare că ei nu înţeleg faptul că mecanismul de comunicare cu presa funţionează pe un principiu de emisie-recepţie şi că ei, viitorii medici, ar trebui să mânuiască cu pricepere emiţătorul.
Când tocmai digeram aceste reflecţii iată că din sală ia cuvântul un cadru didactic de la UMF, cu o aparenţă tinerească, care ne spune: “jurământul lui Hippocrate ne împiedică pe noi medicii să dezvăluim orice informaţii despre pacient”. Bun… şi continuă: “pe mine mă tot sunau nişte ziarişti, dar fiindcă nu le-am dat nici un fel de informaţie acum mă lasă în pace (…) Eu le-am dat părinţilor mei o listă cu medici la care nu trebuie să se ducă şi anume cei care folosesc presa ca să-şi facă imagine”.
Trebuie să recunosc că am rămas consternat! Povestea asta cu lista neagră a medicilor care apar în presă mi s-a părut absurdă. Adică un medic despre care nu s-a scris în presă este neapărat un medic bun iar un medic mediatizat este automat unul rău? Decelez aici o evidentă deficienţă de logică. Mi s-a parut cel puţin bizară şi starea de mulţumire afişată de domnul profesor pentru că ziariştii nu-l mai căutau. Probabil că misterul s-ar fi limpezit dacă domnia sa ne-ar fi împărtăşit motivul pentru care îl căutau insistent ziariştii. Dar n-a fost să fie aşa.
Dezbaterea s-a teminat cu un “prognostic rezervat” cum se spune în medicină. Concluzia mea însă a fost ceva mai limpede. Degeaba se plâng medicii că presa le face o imagine proastă. În realitate vina este împărţită. O parte de vinovăţie o are presa deoarece dă dovadă de lipsă de profesionalism in documentarea subiectelor iar o parte de vină şi-o adjudecă medicii fiindcă sunt, în general, nişte slabi comunicatori. Studenţii medicinişti sunt şi ei viitoare victime pentru presă, căci nimeni nu-i invaţă cum să comunice cu aceasta, iar profesorii poartă toată vina fiindcă n-o fac. M-aş feri să generalizez, dar tânărul profesor pe care l-am auzit vorbind în aulă mi-a întărit această convingere.
Medicii ar trebui să înţeleagă că Hippocrate din Cos a trăit cu mult înainte de a se inventa presa şi că, din perspectiva comunicării, jurământul său este oarecum caduc. Mă gândeam, mai în glumă mai în serios, că “jurământul” ar fi arătat cu totul altfel dacă medicul Hippocrate ar fi trăit în zilele noastre şi ar fi fost, măcar o dată, ţinta unui atac de presă.
Citatul e incorect pentru ca ati contopit doua idei intr-una singura: lista e una, mediatizarea medicilor e alta. Daca vreti, va voi explica. La fel cum va pot explica si alte dileme generate de interventia mea. Deocamdata, un singur comentariu: Despre medicii vedeta media stiu exact ce vorbesc.
Dar, sa admitem ca eu gresesc. Va las placerea sa fiti tratat de medicii adulati, citati, cautati, premiati de presa, de “omul saptamanii” cum titra un ziar iesean acum citiva ani. Eu, fiind demodat, ma voi duce la cei pe care ii cunosc si care sunt, in general, obscuri pentru media. Propun sa tragem linia si sa facem socotelile peste 30 de ani. Va prindeti ?
In rest, succes, sanatate si viata lunga.
Este evident ca, de dragul conciziunii, am contopit doua idei intr-una singura si, tocmai ca sa semnalez acest lucru, am pus intre ele un marcaj: (…)
Despre medicii-vedeta eu am o teorie ceva mai sofisticata pe care imi rezerv placerea s-o expun intr-un viitor articol pe care ma bucur ca m-ati provocat sa-l scriu.
“Pariul” pe care mi-l propuneti nu ma tenteaza deloc. Si nu fiindca m-as teme sa pierd. Cred ca anumite pariuri e mai bine sa nu fie castigate. Am cunoscut un profesor de fizica care avea o vorba: “experienta acumulata este direct proportionala cu cantitatea de material distrus in experiment”. Varianta cu prinsoarea cade, dar puteti oricand aplica asupra mea, fara menajamente, tehnica explicatiilor argumentate.
Eu nu va propun un pariu, ci un studiu prospectiv. Cu trei loturi. Lotul 1 – Dvs, cei din media, care considerati ca medicii mult mediatizati sunt cei mai buni, mi se pare corect sa va tratati la ei (altfel, una mediatizam si alta mincam ?!) Lotul 2 – citiva demodati care vom merge la medici ocoliti de media, alesi de noi. Lotul 3 (martor) – un grup care merge la “medicul de garda”.
Eu sunt convins ca lotul 2 va iesi cel mai prost (semnificativ statistic ;-)!) Dvs nu sunteti de acord cu mine. Acest studiu (pentru care ma declar voluntar la lotul 2) va spune de partea cui e dreptatea. Mi se pare cel mai concludent mod de a incheia o contorversa.
Despre celalte, prefer sa le discutam cu / fara menajamente. Tastarea este o munca prea dificila pentru lenesul (fie el rafinat sau nu) din mine.
Am revenit pe blog nu pentru a va citi reactia ci pentru ca am gasit dimineata o informatie care m-a dus la alte cautari fructuoase. Pierdusem firul. Acum l-am regasit. Numai bine
Uitasem ceva – In Japonia am invatat ca explicatiile se dau daca sunt cerute