Trebuie să iubeşti cu adevărat lenea ca să-ţi începi propria afacere. Spun asta pornind de la o poveste adevărată. Prietena mea “M” lucrează de când o ştiu în presă. Ba la un ziar, ba la o revistă, iată că au trecut 10 ani de când munceşte pe la diferite trusturi media. “M” este un foarte bun profesionist şi are în prezent o poziţie de răspundere la o revistă cu notorietate. Vorbeam zilele trecute la telefon, era 10 seara şi ea era încă la birou. Nu ne-am văzut de vre-o doi ani căci ea este foarte ocupată. Nu vă gândiţi că îşi dă prea multă importanţă, e chiar o fată cumsecade, dar nu mai are timp sa socializeze în afara programului de lucru.
Îmi spune, la telefon, că este foarte obosită şi tracasată. O întreb dacă nu a venit timpul să plece din postura de angajat şi să-şi facă propria afacere, mai ales că acum are şi experienţa necesară. “M” zice că mai stă puţin după care va lua o decizie. Eu insist. O întreb dacă nu s-a săturat să trăiască într-o premanentă criză de timp, într-o veşnică imposibilitate de a trăi viaţa de după job. Îmi zice că s-a săturat, dar momentan nu şi-a adunat destul curaj ca să plece. Pe de altă parte îi place foarte mult ceea ce face. Chiar dacă ritmul de muncă o seacă de puteri există şi unele avantaje, zice ea. Dacă mergi undeva sau suni pe cineva la telefon te recomanzi “M de la revista glossy” şi brusc se deschid uşi care altfel ar rămâne închise. Dacă ai nevoie de un laptop nou sau de un telefon mobil le obţii fără probleme de la firmă. Dacă ai nevoie de un credit te girează cu complezenţă compania. Dacă vrei o variaţie de program mergi la un team-building în străinătate. Iată doar câteva avantaje de netăgăduit.
Şi totuşi… “M” e tot timpul obosită, deseori tristă fără motiv, îşi vede prietenii doar în anii bisecţi şi lista neîmplinirilor ar putea continua. Cred că, până la urmă, ea suferă de prea multă dragoste de muncă. Paradoxal, tocmai această atracţie nemăsurată pentru un job “vizibil” o împiedică să-şi facă propria afacere, să adopte o poziţie mai retrasă, să delege la alţii activităţile de rutină, să-şi folosească o parte din timp pentru a fi mai creativă şi restul să şi-l adjudece pentru sine. Să mai şi lenevească un pic. Nu ştiu cum se va scrie povestea lui “M”, dar eu îi tin pumnii, fiindcă minoritatea leneşilor ar fi onorată s-o adopte. E un candidat cu potenţial.