Bunica mea a murit cu frustrarea nemărturisită că nepotul ei nu a ajuns profesor, iar mama mea trăieşte şi astăzi cu regretul că fiul ei nu este medic. Pare această observaţie un loc comun? Pentru cei de vârsta mea, sunt convins că da. De ce oare generaţiile bunicilor şi părinţilor mei au avut ca repere în viaţă meseriile de profesor sau de medic? Nu pot da un răspuns la această întrebare decât făcând un salt înapoi în timp.
Bunica îmi zicea că la ea în sat erau trei oameni importanţi: dascălul, doftorul şi popa. Pe atunci, primarul nu avea decât un statut modest în societatea rurală. Desigur că privind prin prisma bunicii mele – o ţăranca căsătorită “la oraş” – ca să fii un om de vază era musai să ai una din aceste trei profesii.
Mama a prins toată perioada comunistă cap-coadă şi, probabil influenţată de educaţia primită cât şi de maşina propagandistică ceauşistă, trăieşte şi astăzi cu convingerea că un om important nu poate fi altfel decât “intelectual”, cu alte cuvinte medic, profesor sau preot.
Şi ajungem astfel la esenţa dramei de inadaptare pe care o trăiesc, din 1989 încoace, aceste trei categorii sociale – şi nu numai ele – prinse de către istorie pe picior greşit. Dramele lor sunt complexe dar totuşi simplu de rezumat: prăbuşirea statutului social. Acum, puterea nu o mai dă spiritul ci banul, iar aceşti oameni – medici, profesori, preoţi – nu au primit prin educaţie mijloacele de supravieţuire în noul sistem. Fiecare a încercat să se adapteze în felul sau. Observăm, la o analiză mai atentă, două instrumente folosite frecvent de o parte din ei: presa şi politica.
Este oare acest lucru condamnabil? Dacă ar fi să-i dau dreptate unui distins medic şi cadru didactic, cu care am polemizat de curând, ar trebui să spun că da. Medicii ar trebui să-şi facă meseria şi să lase presa şi politica în seama altora. Dar aici apare o problemă. Dacă în presă s-ar mai putea găsi, cu destulă greutate ce-i drept, câţiva profesionişti valabili, în ceea ce priveşte politica “criza de personal” este cu mult mai gravă. Mediul politic a ajuns să adapostească pe mulţi dintre cei denumiţi, tot de către un distins medic, “ciolănari, lipitori de afişe şi cozi de topor”. Oare este bine să lăsăm presa şi politica integral pe mâna lor? Probabil că nu.
Aşadar, iată explicaţia, şi nu scuza, pentru care s-a născut un nou tip de medic: medicul-vedetă-media. Acesta se foloseşte de presă pentru a intra în politică şi mai apoi foloseşte politica pentru a-şi recăpăta statutul social pierdut. Atât presa cât şi politica îl ajută să lupte cu mulţimea de pigmei şi băgători de seamă care conduc vremelnic sistemul sanitar. Desigur că într-o societate normală medicul-vedetă-media nu ar trebui să existe. Dar pentru moment, vorbim despre normalitate doar la timpul viitor.
Dacă bunica mea ar mai trăi să vadă politica zilelor noastre, cu siguranţă ar exclama: “s-a suit scroafa-n copac!”. Şi ar avea perfectă dreptate. Până la urmă, mă aştept ca cineva să scuture copacul, iar scroafa să cadă înapoi în bătătură. Va reuşi oare medicul-vedetă-media acest lucru? Eu sper că da. Altfel, însemnă că şi-a vândut inima pe degeaba. Şi de-abia acest păcat ar fi impardonabil.
Inima trebuie sa ramina acolo si sa bata. Trebuie mult curaj sa incerci sa duci lucrurile pe un fagas normal. Fara acest lucru nimic nu are sens iar lucrurile devin iresuscitabile. Dum spiro, spero. Impardonabil?
Am revenit special sa vad acest subiect. Recunosc ca eram curios (ati reusit !). M-ati surprins prin abordarea poetica. Pentru mine, medicul-vedeta-media este, din contra acea nulitate care, negasindu-si recunoasterea intre egali, iese in lumea “profana”.
Pot fi doua nelamuriri.
Prima: Cum adica nu-si gaseste recunoasterea intre egali ? Doar e Dom’ Profesor ?! Doar e creatorul metodei ?! Doar e medicul notabilitatilor ?! Doar are clientela girla !? Doar are zeci de congrese la activ !? Da, dar nu e recunoscut ! Si nu e vorba de recunoasterea formala, ci de cea reala. Cea care se vede in ochi, care transpare din fiecare por si care nu poate fi mimata. Cea pe care si-o doreste din tot sufletul si pe care n-o va avea niciodata.
A doua: De ce iese in media ? Pentru ca acolo se simte protejat. Inlocuieste mediul profesional (temuta peer evaluation) unde poate fi combatut cu usurinta, cu publicul larg unde poate spune orice – premiera nationala, mondiala, salvatorul neobosit, speranta medicinei romanesti. Gata mereu sa “scape” o sopirlita despre un coleg, un amanunt indecent despre un pacient, o reclama mascata.
Va inselati, deci. Medicul-vedeta-media nu foloseste presa ca sa-si recistige statutul social pierdut ci ca sa obtina un drept pe care nu-l are.
Nu cunosc decit o singura exceptie la afirmatiile mele
Pina la rezolvarea polemicii noastre, un sfat amical – feriti-va de medicul-vedeta-media. Efectele adverse pot fi mor(t)ale.
Ma bucur ca ati revenit. Recunosc ca eram curios daca o veti face! Mai recunosc si ca abordarea este lejer poetica, dar asa am si dorit-o. Am fost intrebat daca acest articolul este despre dr. Sorin Oprescu si tocmai aceasta abordare poetica m-a salvat din situatia de a da un raspuns cu da sau nu. Fiecare este liber sa-si imagineze propriul scenariu… Despre efectele moral-mortale nu stiu ce sa zic… Incerc sa ma feresc, dar nu promit nimic! Dvs. urmati intotdeauna tratamentul prescris de medic?
Da, intotdeauna urmez sfaturile medicului pe care l-am ales. De ce? Pentru ca ascult profesionistul si detest urechistul, indiferent de domeniul profesional.
Nu stiu despre cine este articolul Dvs. Raspunsul meu este despre TOTI medicii practicieni mediatizati si arhimediatizati, in Romania, indiferent de gradul universitar, cu o singura exceptie – Raed Arafat. De ce pe el il cred, iar pe ceilalti nu? Pentru ca RA cladeste ceva util in primul rind altora (avantajele personale decurg, dar sunt consecinta si nu scopul primordial). Ceilalti fac orice ca sa-si ascunda interesul personal meschin sub aripa interesului general. Si o fac prost. Trebuie sa fii neinformat, naiv sau interesat sa nu-ti sara in ochi acest lucru. Iar pacientul este, de cele mai multe ori, neinformat. Sau DEZinformat.
Interesant mi se pare altceva – oamenii care lucreaza in media sunt de cele mai multe ori victima propriilor lor legende. Ajung sa creada ca medicii promovati de ei sunt chiar buni. Nu va este frica?
Si acum ma intorc la ideea de la care am pornit in polemica noastra. Dvs sunteti convins ca, in domeniul medical, media promoveaza valori. Eu sunt convins ca promoveaza nulitati. Si, deocamdata, nu m-ati convins. Probabil ca nici invers.
Esenta este alta – daca eu gresesc nu se intimpla nimic grav. Daca media se inseala se cam pot intimpla multe.
Gata, deja am scris prea mult.