Moartea prânzului

Mai sunt speranţe pentru britanici, iar acestea vin de partea Mişcării Internaţionale pentru Apărarea Dreptului la Plăcere, cunoscută şi sub numele Slow Food. Fondată în 1986 de un grup de extremă stângă italian îngrozit de ascendenţa culturală a fast-foodului, planul său este de a aduce plăcerea, calitatea, diversitatea şi spiritul uman în prepararea şi consumul mâncărurilor. Realizează acest lucru prin organizarea de evenimente şi degustări şi publicând cărţi şi o revistă superbă.

După un început timid, curentul s-a răspândit în întreaga Europă, având aproape 100 000 de membri. Recent, mişcarea lor a dechis o reprezentanţă şi în Statele Unite, locul de naştere al fast-foodului. Emblema lor este un melc, iar fondatorul Carlo Petrini, consideră mişcarea drept o “revoluţie culturală în deplinul înţeles al cuvântului”, şi sunt de acord cu asta.

Aşa cum demonstrează manifestul Slow Food, filozofia sa depăşeşte simpla consumare a mâncării şi poate fi considerat un protest înpotriva mecanizării dezumanizante a vieţii:

  • Secolul nostru, care a început sub semnul civilizaţiei industriale, întâi a inventat maşina, apoi a luat-o drept model de viaţă.
  • Am devenit sclavii vitezei şi am cedat în faţa aceluiaşi virus: Viaţa Grăbită, care ne tulbură obiceiurile, ne încalcă intimitatea căminelor şi ne obligă să mâncăm la fast-food.
  • Pentru a fi demn de acest nume, Homo Sapiens trebuie să renunţe la grabă, ca să nu devină o specie în pericol de dispariţie.
  • Apărarea cu fermitate a plăcerii discrete este singura modalitate de a ne opune nebuniei universale a Vieţii Grăbite.
  • Fie ca dozele adecvate de plăcere senzuală garantată şi bucurie domoală şi de durată să ne apere de molima celor care iau frenezia drept eficienţă!
  • Acţiunea noastră trebuie să înceapă la masă, cu Slow Food. Să redescoperim aromele şi savoarea bucătăriei regionale şi să surghiunim efectele degradante ale fast-foodului.
  • În numele productivităţii, Viaţa Grăbită ne-a schimbat modul de a fi şi ameninţă mediul şi peisajul. De aceea, Slow Food este în prezent singura cale care duce spre progres.
  • Tocmai aceasta este adevărata cultură: aprecierea gustului, nu înjosirea lui. Şi ce modalitate mai bună există pentru a promova acest lucru decât prin schimb internaţional de experienţă, cunoştinţe şi proiecte?
  • Slow Food garantează un viitor mai bun.

Trebuie să readucem prânzul în cultura noastră. Este dreptul nostru firesc. El ne-a fost furat de conducători. Teama care ne ţine ţintuiţi de birou, cu privirea ţintă la ecranul monitorului, nu serveşte spiritului. În timpul prânzului uitaţi că trebuie să daţi dovadă de inteligenţă, simţ practic şi eficienţă. Se cuvine ca prânzul să devină hrănitor fizic, dar şi spiritual. Întim, jovial, o ocazie specială; prânzul se adresează trândavilor.

Tom Hodgkinson – “Ghidul leneşului”

Leave a Reply

Your email address will not be published.