Stan şi aplauzele premature

Recunosc, merg foarte rar la concertele filarmonicii din Iaşi. Şi asta nu pentru că nu mi-ar face plăcere ci fiindcă vineri de obicei sunt pe drum, de la Bucureşti spre Iaşi. Dar destul cu scuzele… Vinerea trecută, în fine, am reuşit să ajung la filarmonică. Cu certitudine m-a motivat şi programul: “Concierto de Aranjuez” pentru chitară şi orchestră urmat de Suita pentru coarde şi percuţie “Carmen” de Bizet.

Sala era plină ochi şi am vazut chiar câţiva spectatori care stăteau în picioare. Nu am putut să nu remarc structura publicului: mulţi oameni în vârstă dar şi tineri până în 30 de ani. Lipseau aproape cu desăvârşire însă cei cu vârste între 30 şi 50. Oamenii “activi” cum s-ar zice. Probabil ocupaţi cu munca, afacerile, politica sau evenimentele mondene…

Începe “Concierto de Aranjuez” dirijat de Ilarion-Ionescu Galaţi. Solistul la chitară, Stan Zamfirescu, este un băiat tânăr, simpatic, tuns aproape zero, şi, nu în ultimul rând, un bun tehnician al instrumentului. Nu ştiu alţii cum sunt dar pe mine acest concert de chitară mă unge pe suflet, chiar dacă orchestra este puţin mai apatică şi solistul are infinitezimale ezitări. Muzica este covârşitoare iar micile neajunsuri de interpretare par absolut neglijabile. Se termină prima parte (Allegro con spirito) şi… stupoare: un grup de “tineri” izbucneşte în aplauze! Noroc că o parte din public reacţionează prompt: ŞŞŞHHH!!! Se face linişte şi concertul se reia ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat… Şi chiar se sfârşeşte bine: aplauze, aplauze, aplauze… Publicul ar vrea un bis dar din păcate nu-l primeşte. Urmează Suita “Carmen”. Orchestra s-a mai însufleţit… dar nu de tot. Muzica este divină, iar în final sala aplaudă în picioare şi obţine bis-ul mult dorit…

PS: Coborând treptele, îndreptându-mă spre ieşire, mă gândeam la Profesorul (cu majusculă!) de muzică pe care l-am avut la Liceul Negruzzi: Florin Bucescu. Nu cred că ne-ar fi pus o notă proastă dacă am fi greşit un solfegiu dar cu certitudine ne-ar fi trântit la toţi câte un 4 dacă am fi aplaudat după prima parte a unui concert. Dar asta era prin 198…

2 replies on “ Stan şi aplauzele premature ”
  1. E extraordinar ca ti-ai amintit cum il chema pe profesorul de muzica pe care probabil ca nu l-ai mai vazut din 198… . Eu nu l-am avut profesor pentru ca am facut doar liceul la Negruzzi nu si gimnaziul insa cred ca era tuturor cunoscuta pasiunea si dedicarea profesorului de muzica Bucescu.

  2. Oricine a facut macar un an de muzica cu Bucescu il tine minte cu certitudine… Carnetelul sau minuscul in care-si nota fel de fel de lucruri misterioase… Si cate note de 10 merita fiecare elev dupa numarul de concerte la care a fost “vazut” la filarmonica! Si repetitiile la cor! Si orele de muzica in care nu faceam nimic altceva decat sa ascultam impreuna discuri cu muzica simfonica! Acest Om (cu majuscula!) chiar si-a pus amprenta pe generatia noastra…

Leave a Reply

Your email address will not be published.