Oale şi ulcele

Duminică, la Iaşi, a fost căldură mare. Parcul Copou a aşteptat răbdător vizitatorii ultimei zile a Târgului de Ceramică Cucuteni.

Toropit de soare, Teiul lui Eminescu părea îngrijorător de gârbovit. Mă aşteptam să fie îmbulzeală. M-am înşelat. Oalele au fost la fel de frumoase ca în fiecare an. Poate chiar mai frumoase. Talentul artiştilor sigur nu e în criză. Lumea s-a plimbat îndelung printre standuri. Mulţi au plecat aşa cum au venit… cu mâna goală. Deh, vremuri grele… oale şi ulcele!

Fotografii de la Târgul Naţional de Ceramică Tradiţională “Cucuteni 5000”, Iaşi – Parcul Copou, 1 iulie 2012.

Leave a Comment