Kremlinul suprimă libertatea religioasă

O anchetă făcută în luna aprilie de către New York Times relevă faptul că Biserica Ortodoxă Rusă îl susţine pe Vladimir Putin, iar în schimb, guvernul îi reprimă pe protestanţii ruşi.

Deşi constituţia Rusiei garantează libertatea religiilor, oficialităţile locale, susţinute de Kremlin, îi reprimă pe protestanţii minoritari. Oficialităţile procedează astfel la cererea Biserici Ortodoxe Ruse dominante. Conceptul este simplu: “a fi rus în Rusia înseamnă a fi rus ortodox”. În Rusia aceeaşi situaţie o au şi luteranii, evangheliştii, penticostalii, metodistii, Martorii lui Iehova, etc. Nici catolicii nu au o viaţă prea uşoară, dar totuşi sunt mai bine toleraţi.

Metodele de intimidare aplicate protestanţilor ruşi sunt multiple: închiderea bisericilor de către poliţie, interogarea preoţilor de către FSB (fostul KGB) sub acuzaţia că ar fi “spioni americani”, confiscarea proprietăţilor imobiliare ale preoţilor pe motiv că bisericile lor ar fi un paravan pentru afaceri dubioase, obligativitatea cursurilor de religie ortodoxă în şcolile de stat, adoptarea unor legi împotriva misionarilor şi prozelitismului, demonizarea în presă a credincioşilor neortodocsi şi declararea lor ca fiind “sectanţi” – cuvânt cu puternice conotaţii negative în Rusia.

Statisticile indică faptul că 70% din populaţia Rusiei se declară de religie ortodoxă şi doar 1% dintre ruşi se declară protestanţi. Privind însă realitatea rusească în profunzime, se observă că majoritatea ruşilor sunt de fapt atei, chiar dacă ei îşi spun ortodocşi.

Suprimarea libertăţii religiilor în Rusia este uşurată şi de faptul că majoritatea populaţiei are un nivel scăzut de educaţie, iar cunoştintele ruşilor despre religie sunt pe măsură. Ei sunt obişnuiţi să gândească gregar, iar lunga perioadă de regim comunist le-a întărit convingerea că toţi oamenii diferiţi de “marea majoritate” sunt răi. Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă a devenit “biserică de stat”, iar religia ortodoxă a ajuns să fie considerată “religie oficială”.

Până aici s-ar putea spune, cu nuanţările de rigoare, că situaţia religiilor din Rusia este destul de asemenatoare cu cea din România. Dar apar şi diferenţe majore.

Biserica Ortodoxă Rusă este suficient de puternică pentru a negocia de pe poziţii de forţă cu Vladimir Putin. Astfel, pentru a obţine suportul bisericii, preşedintele Rusiei este dispus să-şi creeze animozităţi la Vatican, în Europa de Vest şi în Statele Unite.

Biserica Ortodoxă Romană, pe de altă parte, nu are forţă de negociere cu statul şi va fi nevoită, după toate aparenţele, să intre în politică şi chiar să-şi afilieze un partid, cel mai probabil PNŢCD-ul. Această strategie aruncă BOR-ul în mijlocul unei controverse (este compatibilă religia cu politica?) care nu face altceva decât să-i slăbească autoritatea.

Aş fi foarte curios să citesc rezultatele unei anchete făcute de New York Times în România despre atitudinea autorităţilor sau a BOR faţă de alte religii decât cea ortodoxă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.